El este singurul supravietuitor - (III)

Defapt ce cauta? Asta a fost prima intrebare cand a devenit mai “mare”. Am scris intre ghilimele “mare”, ca pentru a sublinia ca nu ajunsese acolo unde vroia. Nu gasise ce cauta. Febra trecuse si acum arata ca un bolnav in covalescenta. Obosit si tacut. Avea prieteni care, din cand in cand, ii aduceau un dram din ce cauta: fericire. Dar nu era un intreg. Erau bucati disparate, si el nu se multumea cu atata! Vroia TOATA fericirea! Ar fii facut orice sa o aiba! Dar oare o merita? Si a venit ajunul Craciunului. Afara o iarna mohorata, rece si plina de anost. Un oras inghetat si fara vlaga. Zilele treceau fara soare, paradoxal, intr-o insiruire fara rost. Si taman atunci, in ajun, cand era mai singur ca nici o data, a aparut EA. Chipul fericirii capatase o alta fata. S-a speriat prima oara cand a vazut-o. Era singur. A primit un telefon in care o voce de fetiscana ii spunea ca nu a mai suportat sa nu il cunosca si a venit de departe. Se afla la cateva sute de metri de el si avea nevoie sa fie gazduita. La inceput s-a speriat.. . Putin… S-a dus sa o ia de unde il astepta si… a inghetat! A si spus atunci ca nu credea ca fericirea sa fie asa de…tanara! Ca el crede ca e o greseala. Ca ea ar trebui sa fie acasa.. . la sute de kilometri, si nu acolo. Rasul putin nervos cu iz de ofensa la vanitatea unui personaj din familia regala si hotararea din glas l-au facut sa cedeze. Hmmm… Sa cedezi fericirii… E greu sa nu faci la fel… Apoi a urmat un an de chin si… fericire. Era o diferenta mare intre ei, dar nu era numai asta. El se indragostise de .. fericire. Dar tot timpul se intreba: cum poate fii fericirea asa de …tanara? Uneori isi spunea ca e o nebunie. Dar, cum se spune, fericirea il orbise. Tarziu isi dadu seama ca fericirea nu o pierduse din liceu. Asa ca nu ii trebuia o fericire asa de tanara, care sa pocneasca de sanatate dar sa nu fie inca coapta bine! Si iarna urmatoare si-a luat ramas bun de la ea… Pentru ca ea, desi necoapta intelesese incompatibilitatea de conceptii referitoare la fericire. El a ramas in gerul si moina ce incorseta orasul si ea a zburat spre locuri mai calde sa… fericeasca pe altcineva. O perioada s-a ascuns in spatele unui zid, a incetat sa mai caute. Parca intrase intr-o stare de hibernare. Era inert, rigid. Ca o haina pusa la uscat pe vechile sarme din curte, in miez de iarna ruseasca. Nici inceputul primaverii nu l-a gasit intr-o stare mai tonica. Desi faramituri de fericire, mai gasea din cand in cand in jurul lui. Dar nu fericirea in intregul ei.

- va urma -