Am fost tras la raspundere ca nu am mai publicat nika pe blogu' meu .... Nu am mai avut timp nici sa respir: facultate - cabinet - studenti - acasa - papa - somn - cursanti - uneori papa - cabinet - telefon "copilu' are febra si ii e rau... tuseste... frisoane... nas infundat ... durere de oase... ma dor toate articulatiile... am febra... nu am putut sa merg la servici... a nascut sotia.... uraaaa avem o fata!,,,,, ura avem un baiat... etc" - raportari la casa ... " s-au terminat medicamentele... saptamana asta mama e in Bucuresti... as vrea sa o vedeti... control,,, analize... consult... a nascut fina!!! ,,,, am fost mort in ultimele zile" si iar de la cap: "am nevoie de adeverinta de sport.... dom' doctorimi cer astia trimtere... si mie imi trebuie concediu sa aranjez locuinta (auleu!!! raman fara asistenta!!!) ... vine vacanta ce facem? si revelionul!!! Am o idee.... si eu am.... ce zici de o agapa?... avem sedinta,,, "prelucram" un nou act normativ" - telefon de la Directia de Sanatate Publica: nu il primesc eu: cinci ore sa aflu ce vor.... 3 ore sa ajung acolo ziua urmatoare.... intarzi la cabinet... inca o hartoaga e semnata... BIROCRATIA e mare... AMIN!!! Serviciu religios...NU.... Am mai rezolvat o necunoscuta (si nu sunt matematician!) Acum ... somn usor!!! Maine e la fel!!!!

PARCARE IN BUCURESTI....

Nu am mai scris de mult fratilor pe, deja batranul meu blog. Cred ca a si lacrimat saracu' ca nu am asternut nimic pe el! :-) Dar azi nu am mai rezistat! Am last orice treaba importanta deoparte si am revenit.
De ce? - o sa va intrebati... Pai, in primul rand imi era dor de...el... Apoi pentru ca un bun prieten, mi-a trimis un link pe facebook la niste poze postate de fratele lui... Tipa la mine in birou, din 5 in 5 minute daca am vazut link-ul si pozele ce duc la el... sipana la urma, ne mai suportand, am urmat instructiunile si iata ce am gasit:

Asa ceva nu mi-a mai fost dat ochilor sa vad! Cum s-a intamplat? Nu stiu. Am cateva supozitii:
1. Blonda la volan
2. Conducator fara carnet
3. Alt sofer fara carnet in dacia rosie parcata in spate
4. Prostie la superlativ
5. Razbunarea vreunui student/cursant/masterand/doctorand
6. Sofer cu idei in lipsa locurilor de parcare
7. Fan al circuitelor off-road....

Si asta nu oriunde ci chiar langa statuia de la UNAp (Universitatea Nationala de Aparare)!!!!!

Sunt curios a cui e masina! Din pacate nu sunt poze din timpul operatiunii de "salvare" :-)

Prima zi de schi 2010 - Bansko, Bulgaria

Munca printre straini - versuri super!!!

Concediu de vis - un fel de urmare la: "El e singurul supravietuitor" - Bansko I

Nu am scris de mult pe blog! Viata asta asa de ... stransa nu mi-a permis. Si pe urma, am fost si in criza. De idei! La ce v-ati gandit? Hmmmm. .... Cand eram mic, si chisr si apoi, am auzit mereu: "bulgarii... HA! niste sarantoci... zarzavagii cu ceafa groasa... criminali... ataca turistii... fura masini, sau la drumul mare ca potera de alta data..." Prostii!!! In urmatoarele zile va voi demonstra contrariul. Sigur ca ... padure fara uscaturi nu exista. Dar ce au facut ei in statiunea Bansko arata ca sunt 10 clase peste noi (cel putin)! Si ca sunt mai destepti decat asa-zisii destepti din Romanaia care se cred super-jmecheri! Mai ales unul Copos care ne suge baniii in Poiana Brasov si in alte locuri, pe hoteluri, restaurante, transport pe cablu (mai ales) fara rusine!!!! Fara sa investeasca mare lucru si tinandu-ne in epoca de piatra. O sa vedeti in urmatoarele zile ca voi demonstra ca aici, la Bansko, in Bulgaria (anul trecut in decembrie am aflat de aceasta statiune abia si am venit la recomandarea unui coleg cu... strangere de inima...) este un coltisor de Austria.. sau Italia... sau... ma rog, alte locuri de pe batranul continent unde se poate practica schiul civilizat in concediu. Adica sa te bucuri si sa te relaxezi in concediu! Nu sa faci apoplexie de nervi!
Pentru inceput, si delectare iata cat de bine te poti simti, cat de bine poti sa fii informat pe unde sa o iei, sa schiezi... Ma rog e un filmulet de azi, pe care vi-l recomand asa, ca inceput. O sa urmeze si altele, si poze, si tot. Si o sa imi dati dreptate. Nu e reclama ieftina ala Copos si nici jecmaneala pe fata. Deci iata filmuletul:

Romanul inventiv

Cine spunea ca romanii nu au un har innascut in orice? Buna oara, tot romanu' se pricepe la fotbal, la masini si... la medicina. Unii insa, sunt mai inzestrati ca altii... Si... nu degeaba se spune ca reclama e sufletul comertului! Sigur ca exista si reversul: adica doar recama e de unele firme. Chiar denumirea firmei trebuie sa fie semnificativa: Lasermed - e clar ca acolo poti beneficia de tratamente laser... Sau lantul de magazine Profi - e clar ca acolo gasesti profesionisti care sa te serveasca si numai marfa pe spraneana. Dar mai exista si unii patroni care au un simt ciudat al reclamei. De exemplu, mini market-ul de pe Drumul Sarii a carei firma mi-a "sarit" in ochi cand ma intorceam putin obosit de pe meleaguri elene (condusesem cam 10 ore). Nici ca se putea un nume al magazinasului mai potrivit. Puteti sa va convingeti singuri privind poza alaturata!!! In concluzie sa traiesti ROMANE si simtul tau de intreprinzator de cartier!!!!

Arc peste timp

Uneori, ambitia si iubirea pentru meserie fac pe unii sa fie activi chiar si atunci cand ar trebui sa stea pe o banca inparc si sa citeasca ziarul sau sa joace sah. Si sa fie plini de energie, vitalitate. Brevetul de pilot l-a luat cu dispensa de varsta in 1944, a muncit in diverse locuri, printre care si Aeroclubul Regal, dar si LARES - compania dinaintea TAROM-ului (aici mereu intrebau pasagerii cine e baiatul acela cu pantaloni scurti care se urca in cabina de pilotaj - si cred ca multi aveau frisoane cand aflau ca este pilotul :)). Acum, peste ani, la aproape 82 de ani, si-a vazut visul cu ochii. A reconstruit in marime naturala, si complet functional (sa zboare) avionul lui Aurel Vlaicu. Si l-a prezentat la cel mai mare salon european de aviatie de la Torino in acest an. Si toata viata a fost un exemplu... pentru mine! Sunt mandru de el!

PEUGEOT 107 - si pisicutza..

Duminica, locul de siesta vine de la Peugeot.... Iata ocaziile leului! :))

El este singurul supravietuitor - (V)

Oricum EL se complacea in anostul zilelor obisnuite. Era ca si cum ar fi navigat pe un rau de namol. Efortul era insutit fata de un rau normal cu apa. Tragea cu toata puterea la vasle si parca statea pe loc. “Oricum e greu cand esti pe apa sa iti dai seama de pozitia exacta fara aparate de masura” isi zicea EL. E foarte posibil sa ma insel. Sa estimez gresit miscarea. E ca atunci cand esti in tren intr-o gara si trenul de langa se pune in miscare. Prima impresie e ca tu pleci inapoi. Dar in aceasta peltea in care lancezea ca un om fara de dorinte si initiative a aparut un moment in care a aparut curajul. Curajul de a iesi la liman. Curajul de a incerca sa iasa din mlastina in care se afunda tot mai mult. Prima intalnire cu aceasta fericire care credea - sau mai bine spus spera – ca ii va fii … fericirea vietii lui s-a intamplat intr-un loc deloc idilic. Pentru ca numai idilica nu poate fii o gara a unui oras de provincie dar si… resedinta de judet. Chiar daca acel oras se afla la poalele muntilor. Si cred asta pentru ca a fost depersonalizat de atatia bucuresteni (mitici cum spun ardelenii) care il populeaza sau il tranziteaza sezonier. Este ca si capitala litoralului vara. Poate mai sunt colturi neintinate de… mitici, dar in general lucrurile stau la fel si acolo. Pai nu stim ca bucuresteanului ii place sa transforme locurile preferate dupa chipul si asemanarea lui? (scuzati parafrazarea!) Dar sa revenim la treburile noastre. A intalnit-O! Si a ramas mut. Isi facuse fel de fel de ganduri si idei despre cum arata aceasta fericire. Isi pusese mii de intrebari dupa ce EA acceptase sa se intalneasca si sa se cunoasca. “Oare cum o arata?” sau “Oare o sa ii plac?” sau “Daca nu o sa ma ridic la asteptarile ei?”. Sigur ca intre timp avusesera si un schimb de poze pe e-mail – cum se poarta – dar nu era edificator pentru realitate. Ca de obicei, trenul a avut intarziere. El era nervos si putin agitat. O dadea pe seama caldurii si a asteptarii. Dar de fapt era nelinistea primei intalniri. Si, intr-un tarziu aparu si trenul in gara. Parea ca se tareste – sau cel putin asta a fost perceptia lui. Parca prea incet se intampla apropierea lui si el avea atatea necunoscute care parca il sufocau. Statea si se uita la trenul oprit si nu vedea ca fericirea lui sa coboare dintr-un vagon. Si cand starea de agitatie (a se citi anxietate) ajunsese la maxim a aparut ea. Atat de mica si plina de energie! Parea un arculet care nu stie decat sa topaie! Si cu ditamai valiza de ziceai ca pleca in Honolulu pentru o luna si ii trebuie vestimentatii pentru asa perioada de timp. Inchipuiti-va o masina TICO care trage dupa ea o rulota de 10 metri. Cam asta a fost senzatia lui cand a vazut-o atunci cu ditamai troler-ul la… remorca. “A meritat asteptarea!” si-a spus el in sinea lui. Si apoi a adaugat in gand dupa ce a masurat-o in fuga din cap pana in picioare: “Interesanta fericire!” (ar fi vrut sa zica “femeiusca” dar ceva l-a oprit sa gandeasca asa).

- va urma -

El este singurul supravietuitor - (IV)

Isi gasise refugiul in studiul unei limbi hulite… urate de cei din jurul lui. Auzea mereu la cei din preajma sa ca “ce poate fii mai urat decat limba … aceea”, sau ca “ce l-a apucat sa o invete, ca altii, pe vremuri, ar fii dat orice sa nu fie obligati sa faca asta”. El tacea. Isi inghitea raspunsurile precum cocoloasele de coca si strangea din dinti. Niste prosti – isi spunea -, strangea din dinti si, cu dezinvoltura raspundea: “poate ca trebuie sa stii exact ce simte, cum gandeste, ce obiceiuri are un om si sa afli cat mai multe despre cultura poporului sau pentru a il intelege mai bine!”. Era fascinat de cultura acelei tari… si toata energia si-o indreptase in acea directie. Sa cunoasca cat mai multe despre obiceiurile si gandirea acelor oameni. Statea ore in sir pe internet cu dictionarul pe genunchi, asculta muzica, incerca sa se impregneze de tot ceea ce insemna acea tara… Sase plus trei-patru ore pe zi, cinci zile pe saptamana. Si ii placea ce facea! Chiar era intr-un fel fericit. Desi, cate odata, in strafundurile celulelor sale nervoase, aparea o strafulgerare: “ce inseamna toate astea?” sau “ce caut si incotro ma indrept?”. Erau intrebari care il macinau, il framantau, ii erodau existenta si asa aflata intr-un echilibru precar. Dar zbuciumul nu a fost in van si tehnologia, inca odata, l-a ajutat sa gaseasca iesirea spre lumina. La inceput din joaca, din dorinta de a simti din nou gustul duce-amarui exotic al fericirii, apoi din ce in ce mai serios, s-a lansat in virtual. Ii facea bine sa schimbe cu EA o vorba pe chat, sa isi imagineze cum arata in realitate… Ii parea trista de data asta aceasta… fericirea. Hmmm… cum poate sa fie fericirea trista? In putinele lui clipe de liniste, cand nu trebuia sa se confrunte cu miile de probleme ale vietii cotidiene, care multe din ele il dezgustau si chiar il enervau, se gandea serios la EA. Si-o inchipuia plapanda si nejutorata (de ce asa – nu ar fi putut sa argumenteze: asa o simtea). O visa uneori noptea, dar fara sa poata clar sa ii defineasca formele. Era ca o naluca. In doua luni au “vorbit” de doua ori… Dar inconstientul lui lucra. Si mereu, ca un sfredel, intrebarea arzatoare ii revenea in minte si devenise chiar enervanta: cum poate fi fericirea trista? Si azi asa, si maine asa, zilele treceau si asta nu ii facea bine. Pana intr-o zi cand a aflat. Tot. Adevarul era mai crud decat se asteptase. Mai real decat ar fi vrut. Atat de uman si de trist! A fost pentru el ca un dus scotian. L-a scos din lehamitea in care inota fara sorti de a ajunge la un mal. Ceva atunci s-a rupt. Probabil ca acesta a fost momentul cand lanturile ce il legau de un trecut incert s-au rupt eliberandu-l pentru totdeauna. A simtit atunci ca poate el este cel care va reda fericirii fericirea!

- va urma -

El este singurul supravietuitor - (III)

Defapt ce cauta? Asta a fost prima intrebare cand a devenit mai “mare”. Am scris intre ghilimele “mare”, ca pentru a sublinia ca nu ajunsese acolo unde vroia. Nu gasise ce cauta. Febra trecuse si acum arata ca un bolnav in covalescenta. Obosit si tacut. Avea prieteni care, din cand in cand, ii aduceau un dram din ce cauta: fericire. Dar nu era un intreg. Erau bucati disparate, si el nu se multumea cu atata! Vroia TOATA fericirea! Ar fii facut orice sa o aiba! Dar oare o merita? Si a venit ajunul Craciunului. Afara o iarna mohorata, rece si plina de anost. Un oras inghetat si fara vlaga. Zilele treceau fara soare, paradoxal, intr-o insiruire fara rost. Si taman atunci, in ajun, cand era mai singur ca nici o data, a aparut EA. Chipul fericirii capatase o alta fata. S-a speriat prima oara cand a vazut-o. Era singur. A primit un telefon in care o voce de fetiscana ii spunea ca nu a mai suportat sa nu il cunosca si a venit de departe. Se afla la cateva sute de metri de el si avea nevoie sa fie gazduita. La inceput s-a speriat.. . Putin… S-a dus sa o ia de unde il astepta si… a inghetat! A si spus atunci ca nu credea ca fericirea sa fie asa de…tanara! Ca el crede ca e o greseala. Ca ea ar trebui sa fie acasa.. . la sute de kilometri, si nu acolo. Rasul putin nervos cu iz de ofensa la vanitatea unui personaj din familia regala si hotararea din glas l-au facut sa cedeze. Hmmm… Sa cedezi fericirii… E greu sa nu faci la fel… Apoi a urmat un an de chin si… fericire. Era o diferenta mare intre ei, dar nu era numai asta. El se indragostise de .. fericire. Dar tot timpul se intreba: cum poate fii fericirea asa de …tanara? Uneori isi spunea ca e o nebunie. Dar, cum se spune, fericirea il orbise. Tarziu isi dadu seama ca fericirea nu o pierduse din liceu. Asa ca nu ii trebuia o fericire asa de tanara, care sa pocneasca de sanatate dar sa nu fie inca coapta bine! Si iarna urmatoare si-a luat ramas bun de la ea… Pentru ca ea, desi necoapta intelesese incompatibilitatea de conceptii referitoare la fericire. El a ramas in gerul si moina ce incorseta orasul si ea a zburat spre locuri mai calde sa… fericeasca pe altcineva. O perioada s-a ascuns in spatele unui zid, a incetat sa mai caute. Parca intrase intr-o stare de hibernare. Era inert, rigid. Ca o haina pusa la uscat pe vechile sarme din curte, in miez de iarna ruseasca. Nici inceputul primaverii nu l-a gasit intr-o stare mai tonica. Desi faramituri de fericire, mai gasea din cand in cand in jurul lui. Dar nu fericirea in intregul ei.

- va urma -

El este singurul supravietuitor - (II)

A navigat si a gasit. Un fel de fericire… I-a fost frica sa o vada “in carne si oase” la inceput. Apoi si-a luat inima in dinti, a parasit imaginarul si a coborat - cum se zice - cu picioarele pe pamant. A incropit o expeditie in care el trebuia sa fie eroul principal. Un safari … Dar inainte de toate, fara sa se gandeasca la asta, la cum ar putea sa revina in planul real, a gasit o sarbatoare imprumutata de peste ocean ca sa isi arate dorinta de a gasi fericirea. Nici o clipa nu s-a intrebat unde disparuse si daca acolo o va gasi. A alergat apoi, ajutat de electicitate si tehnologia moderna spre EA. Si a gasit-o mai fascinanta decat credea. Desi era ca o… cenusareasa,,, I-a fost greu sa inteleaga semnele. Era frapat si ametit de ce gasise si de aroma dulce-amaruie a noului, a ineditului, a misticului – poate – si, cel mai important lucru, era pe teren necunoscut. Nu ca nu cunoscuse fericirea niciodata. Avusese o copilarie si o adolescenta fericita. Poate si mai tarziu avusese unele momente de fericire absoluta. Dar acum era altceva. Simtea gustul pe care cred ca oricine il simte cand gusta dintr-o gutuie. E ceva in acel gust, acea aroma care intriga simturile. Le bulverseaza. Asta a simtit si el cand a vazut-o si.. a simtit-o prima oara: intriga. Era frumoasa si lunecoasa. Radea zglobiu ca o fetiscana, dar avea remarci de femeie matura spuse cu o voce plina de zurgalai si clinchete cristaline ce nu le auzeai decat din gura unei fetite netrecuta de primul examen de treapta (cum era odata). A crezut ca fericirea are aceasta fata. A riscat tot. A daramat zidul care il impresura si si-a deschis sufletul spre acest izvor de … fericire. A fost frumos. A trecut o primavara cu soare mangaietor asteptand la cafea sa se trezeaasca fericirea si sa alerge cu ea prin locuri pe care nici unul din ei nu le cunosteau (sigur el nu le cunoscuse pana atunci). Apoi a urmat vara, plina de regalul muntilor, in care s-au pierdut si al marii in care s-au regasit. El se intreba cum de a dat fericirea peste el. Sau.. ma rog cum a dat el peste ea! Ii venea sa zburde, sa zboare – daca ar fi avut aripi-. Sigur ca nu toate zilele erau numai cu soare! Mai aparea si cate un nor, dar asta facea bine ca si contrast! Cand ajungea acasa muncea si traia numai ca stia ca undeva e.. fericirea. .. si e a lui! Si a venit iarna… decembrie plumburiu si rece… Pranzul pe vapor… zilele de plaja intr-o statiune pe care ..altfel o detesta… rasul cristalin… toate ramasesera departe… Ii era dor de fericire si s-a incumetat sa o caute in orasul ei. Nu era foarte departe dar drumul pana acolo i-a parut o vesnicie. Si impactul cu orasul EI i s-a parut cel putin ciudat. Si a venit EA. Era frig. Vorbisera la telefon si se intelesesera unde sa se intalneasca. Simti un fior cand o vazu asa de .. pura, de frumoasa, de… fericita… Hmmm… In sfarsit fericirea era .. fericita… sau era doar o masca. Nu se putea sa o intalneasca si sa fie chiar ea. Asteptase prea mult. Isi facuse o mie de planuri. Isi imaginase o mie de.. scenarii. Si acum.. Asa de simplu? Prea simplu! Prea comun. De fapt, la sfarsitul intalnirii, peste o zi si-a dat seama ca .. fericirea i-a dat papucii.. Sau nu era defapt fericirea pe care o cauta. Trist s-a intors acasa.. . dupa ce, cateva ceasuri a asteptat intr-un bar, inecandu-si amarul, ora cand trenul sa il duca acasa… Fericirea zburase.

- Va urma -

El este singurul supravietuitor - (I)

Motto:”Definitie din DEX: Fericire = stare de multumire sufleteasca intensa si deplina. Antonim: nefericire”

El este singurul supravietuitor! A trait o viata ca sa afle asta! A crezut o viata ca totul e simplu. Ca doi si cu doi fac mereu patru. Cum a invatat la scoala elementara. Apoi a… crescut. Si brusc, defapt… treptat a aflat ca doi cu doi pot sa faca si… altceva dacat patru. Punct. Si a mai aflat pe urma multe… Ca fericirea nu o poti capata zi de zi, ca nu e usor, in general, sa o ai, si ca fericirea are definitii variate, nu cum scrie in DEX! Aviz amatorilor! Si a mai invatat ca e simplu sa cazi. E simplu sa nu mai fii TU si sa vezi numai rau in jur. A inceput sa caute fericirea pe care simtea ca a pierdut-o. Si a cauta-o peste tot. Pe tot cuprinsul pamantului, si in toate spatiile si timpurile. S-a intrebat unde a pierdut-o. Unele simturi ii spuneau ca in trecut. Asa ii dicta si inima… sau ma rog chestia aia care noi, naivii, o mai numim si suflet. La inceput a crezut ca a pierdut-o in studentie. Si s-a hotarat sa o caute acolo. A incercat sa intre din nou in joc. Si s-a transformat in aventurier.

- va urma -

PACALA RELOADED

Asa ceva mai rar!!! Dar s-a intamplat in Romania. Probabil ca multi dintre voi ati vazut deja poza pe net sau ati primit-o pe e-mail. Dar nu m-am putut abtine sa nu o postez pe blog! Prostie mai mare nu am mai vazut! Cine o fii proiectantul? Cum poti sa te apuci sa construiesti o pasarela si apoi sa iti dai seama, ca nu poti sa o termini pentru ca stalpii ce sustin firele de alimentare pentru tren sunt mai inalti ca pasarela? Sunt curios ce solutie vor adopta in continuare constructorii/ proiectantii. Vor adanci terasamentul cu tot cu stalpi? Vorba prietenului meu Marius: frumoasa e tara in care traim! Pacat ca e locuita!

MESAJ PATRIOTIC (CREANGA RELOADED)

Parafrazandu-l pe Creanga... "dar ca in acest an si de cand sunt, conducatorii nostri nu au facut atatea prosti niciodata!". Gafele Abramburicai de la invatamant, impozitul forfetar, modificari anuntate de TVA care o sa bulibaseasca si mai mult agentii economici si omul de rand, interzicerea deducerii anumitor cheltuieli, sporuri anulate, salarii si pensii mai mici... Si asta pentru ca nu suntem uniti sa ii scuturam bine!!! Eu va propun tuturor, pentru inceput, sa luati modelul si sa ne facem (cei ce sunt de acord cu ce am scris mai sus) un tricou ca acesta:

POZITIV IN ROMANIA!!!!

Iata ca si in Romania se poate lucra nemteste. De vina o fii criza? In imaginile urmatoare, se sapa intr-o zona verde de pe str. Mircea Vulcanescu pentru a schimba un cablu electric. Cu toate astea, nu au ramas maldere de pamant, sau gropi si gazonul arata ca si cum nimic nu s-ar fii intamplat. Interesant nu? Poate muncitorii sunt din cei care s-au intors din Germania? :))

Si in final......
Parca nimic nu s-a intamplat! Fantastic! Deci, se poate!!!!!

1 Mai muncitoresc

Va mai aduceti aminte?
Azi... ce sa serbeze muncitorii? Ca sunt dati afara si ca tot mai multi someri ingroasa randurile deja celor existenti? Ca gestionarea banilor nostri e .... "de-trei-lei"? Si atunci? Poate nu ar fii rau un miting de 1 mai pentru a semsibiliza clasa politica care s-a izolat de mase mai mult ca niciodata dupa '89 incoace! Si nu numai ca s-a izolat, dar nici nu au nici o coerenta in cea ce fac, in actele normative pe care le... emana! Daca si in Romanika ar exista o opinie publica unita... Dar, cum zicea bunicul meu... "degeaba tataie, noua ne trebuie nemtii nostri!"
Asa ca pana ii vom achizitiona...:) totul se va intampla cam asa:

Berea, micul şi muştarul,
Sportu-i unul naţional,
Sfîrîie din nou grătarul,
Vai, ce fum electoral! (preluat de pe www.versuri.ro)
TRAIASCA 1 MAI !!! Ca berea si cu micu' sunt frati cu romanu'!

CAINELE CREDINTA sau IUBITI SI CAINII VAGABONZI (2)

Am primit azi un e-mail de la un prieten care m-a impresionat foarte mult. Asa ca am considerat ca cel mai bun mod de a face si pe altii sa cunoasca continutul e-mail-ului a fost sa pun continutul attachementului pe blog. El contine o lectie de viata pentru noi toti!

Acesta este 'Credinţa'. Este un câine născut în Ajunul Crăciunului anului 2002. S-a născut cu 3 picioare - 2 sănătoase cele de la spate şi unul din faţă anormal, care a trebuit amputat. Desigur nu putea să meargă când a fost fătat. Oricum mama lui l-a părăsit.

Primul său stăpân nu a crezut că poate supravieţui şi de aceea s-a gândit că ar fi mai bine să-l “adoarmă”. Insă noul stăpân, Jude Stringfellow, la întâlnit si a dorit să aibă grijă de el. Ea a fost hotărâtă să antreneze acest câine şi să-l înveţe să meargă singur.De aceea l-a botezat CREDINŢA

Pentru început ea a pus câinele “Credinţa” pe o placa de surfing pentru a-l obişnui cu mişcarea. Mai târziu ea a folosit unt de cocos pe o lingură scobită, ca momeală şi recompensă pentru ca el să stea vertical (pe picioarele din spate) şi să ţopăie în jurul ei.În acelaşi timp, alt câine din casă îl ajuta şi-l încuraja de asemenea să meargă. În mod uimitor, după numai 6 luni, ca o minune, Credinţă a învăţat să stea în echilibru pe picioarele din spate şi prin sărituri să meargă. După un alt antrenament în zăpadă, el a învăţat să meargă –păşind ca o fiinţă umană.

Lui Credinţă îi place acum să se plimbe. Oriunde se duce, atrage toţi oamenii în jurul său. Acum a devenit faimos pe scena internaţională. A apărut în ştiri de presă şi în programe TV. A fost tipărită şi o carte despre el, numită “ Cu puţină Credinţă” şi se consideră că o să apară în unul din filmele Harry Potter.

Actualul stăpân, Jude Stringfellow, care l-a învăţat să meargă, pregăteşte o călătorie în jurul lumii pentru a predica - faptul că cineva, în ciuda unui corp imperfect, poate avea un suflet perfect.

Totdeauna în viaţă există lucruri nedorite. Probabil cineva se va simţi mai bine dacă altcineva îşi schimbă punctul de vedere, spre altă direcţie. Sper că acestenduri va vor aduce fiecăruia un nou mod de a gândi despre ceilalţi şi că fiecare poate aprecia şi poate mulţumi pentru fiecare zi minunată care urmează. Credinţă este o demonstraţie continuă a Puterii Vieţii !

IUBITI SI CAINII VAGABONZI !!!!

Alex The Great:)

Urasc caiinii vagabonzi! Imi e frica de ei. Ce e drept, mai putin ca in copilarie. Mai ales cand maraie si isi arata coltii. Dar simt o umezeala a pleoapelor cand vad cate unul schiop... Uneori e vina lor... s-au invatat sa sara la masinile in miscare. Si nu e bine pentru ei! E chiar foarte periculos.
In general, oamenii vor sa scape de acesti oropsiti ai soartei. Asa a fost si in noul microcartier unde m-am mutat de mai multe luni. Initial, asociatia de proprietari a incercat sa ii stranga si sa ii duca in asa-zisele centre de ingrijire. Dar in scurt timp au venit alti caini si au ocupat arealul. Am fost somati pe forumul de discutii al asociatiei de propietari sa nu mai hranim cainii. A urmat a doua incercare de a scapa de ei. Acelasi rezultat. Si atunci le-a venit mintea la cap. Au fost sterilizate femelele si marcati toti cainii. Copii se atasasera de ei si au devenit chiar prietenosi. Dezgustul initial al unora s-a topit parca si totul era bine. Ne-am obisnuit unii cu ceilalti. Au primit si nume date... de sigur de copii: Albutza, Janezul, Muschi etc. La insistenta copiilor, mari fani ai patrupedelor, s-au cumparat si boluri pentru fiecare si, prin rotatie, cativa dintre locatari le am inceput sa le cumparam si "boabe" Pedigree. Asta pana alaltaieri cand, un vecin care si-a facut niste modificari la locuinta sa "insiruita", finalizandu-le a chemat ROMPREST-ul (firma de salubritate din sectorul 1) pentru a ridica molozul si resturile de materiale ce au ramas in urma reamenajarii. Daca cu noi s-au obisnuit - si cand spun asta vorbesc de toti locatarii microcartierului-, nu acelasi lucru se poate spune despre aversitatea pe care o au cateii fata de persoanele mai "hiperpigmentate din nastere" (sic!). Asa ca au inceput sa latre la lucratorii ROMPREST atunci cand acestia au inceput operatiunea de curatare. Fara alte actiuni mai agresive. Probabil ca unul din acesti angajati a fost deranjat fonic pentru ca era acoperita de latraturi maneaua care irumpea la volum maxim din cabina masinii ROMPREST (asa sustinea un vecin). A luat un drug de lemn si facand cativa pasi l-a lovit bestial pe Janezul. Cata josnicie a tradat acest gest nu mai intra in discutie. Ceea ce mi se pare nevrednic este insa faptul ca nimeni dintre cei ce erau acasa la acea ora nu a luat atitudine (inclusiv vecinul citat mai sus).

Microcartierul nostru cu locuintele "insiruite"

Eu am aflat seara tarziu cand am ajuns acasa de la Alex, fiul meu, care l-a gasit pe Janezul intr-o balta de sange langa o stiva de lemne ramasa inca langa locuinta cu pricina. L-a strigat dar el nu a reactionat! A sarit gardul si s-a dus la el. Janezul zacea si nu scotea nici macar un schelalait de durere! Impreuna cu prietenul sau l-au scos de acolo si I-au dat primul ajutor (i-a ajutat si sotia mea).

L-au hranit si hidratat cum au putut mai bine. Si ieri l-au supravegheat si l-au ingrijit.

Azi dimineata l-am vazut si eu. Inca nu poate sa mearga (daca v-a mai putea vreodata!) insa avea deschisi ochii tristi si cand l-am strigat a dat lent din coada. Si am simtit ca urape care o aveam fata de aceste suflete era una legata de frica din copilarie. Acu, ii iubesc si as vrea nespus de mult ca Janezul sa se faca bine. Si, as mai vrea ca Dumnezeu sa il pedepsesca la fel pe acel animal-de-om care a putut sa faca asa ceva!

Locul faptei cu urmele lasate de masina ROMPREST-ului.

UNDE ESTI TU TEPES DOAMNE???

DESTEAPTA-TE ROMANE!!!!